miercuri, octombrie 06, 2004

Altfel de premii NOBEL-amuzante

Ziua coNfirmarii.Mereu avem nevoie noi insine de aceste reactii din afara.

Ce urmeaza Acesta este, practic, ultimul raport de tara pe care Comisia il intocmeste pentru Romania. El va fi inlocuit de asa-numitul raport de monitorizare. Acesta urmareste felul in care candidatii care si-au incheiat negocierile pun in aplicare obligatiile pe care si le-au asumat. Primul raport de monitorizare pentru Romania va fi facut public in noiembrie 2008. Documentul urmareste adoptarea legislatiei comunitare, dar si reformele si cresterea economica.
Refome,implementarea legilor deja adoptate-cu specificatia ca incontinuu se mai adopta altele la Bruxelles- si preluarea bunelor preactici dintr-o familie europeana ,U.E.


Viitorul comisar pentru extindere va fi cu ochii pe Bulgaria, dar mai ales pe Romania. Cele doua state sunt acum prea avansate pentru a ramane in afara UE, dar ele incep sa simta deja efectele unei noi strategii de largire, a spus Rehn. Documentul strategic arata ca, incepand de anul viitor, capitolele de negociere nu se vor mai inchide doar pe baza unor promisiuni si angajamente, ca pana acum. Romania si Bulgaria au acum sansa sa prinda ultimul tren relativ rapid spre Bruxelles, dar trebuie sa stie sa o foloseasca, comenteaza BBC.

Elemente negative

Raportul CE va exprima ingrijorarea Bruxellesului cu privire la fenomenul coruptiei. In acest sens, Transparency International clasifica Romania ca pe una dintre cele mai corupte foste tari comuniste, in timp ce UE a criticat autoritatile de la Bucuresti pentru ca nu au reusit sa faca nimic impotriva acestui flagel.

Noua elita de afaceri si politica din Romania face parada cu bogatia ei, conduce automobile de lux si construieste palate in nordul Bucurestiului, in timp ce, potrivit datelor Bancii Mondiale, 30% din populatie traieste in saracie.

De asemenea, CE va anunta ca economia romaneasca nu este, deocamdata, apta pentru a intra in competitiile de pe piata unica, relateaza Reuters.

Comisia va critica sever Romania pentru foarte slabele performante in domeniul respectarii drepturilor omului, in special in privinta libertatii presei. Aproximativ 20 de jurnalisti romani, majoritatea investigand cazuri de coruptie, au fost agresati fizic in ultimele 15 luni, dar nici unul dintre atacatori nu a fost adus in fata justitiei.

Remarci pozitive si realizari

In ceea ce priveste situatia Romaniei, raportat la procesul de integrare europeana, Nastase a aratat ca raportul din 6 octombrie ar putea contine evaluari pozitive, dar si recomandari, pentru ca intotdeauna exista aspecte care trebuie imbunatatite.

El a facut referire la capitolele care vor trebui incheiate pana la sfarsitul anului sau care, din motive tehnice, trebuie absolvite intr-o maniera eficace. Este vorba despre capitolul de mediu, unde exista perioade de tranzitie, apoi de capitolul competitie, cu problemele tehnice inca existente, si capitolul cel mai delicat, Justitie si afaceri interne.

Niciun comentariu: